Atenţie: cod galben de vânt. Respectaţi regulile de securitate electrică în condiţii meteo deosebite!

Страница для печатиСтраница для печати

Conform avertizării Serviciului meteorologic de stat, începând cu ora 12.00 zilei de astăzi, 30  ianuarie şi până la ora 12.00 a zilei de mâine, 31 ianuarie, curent, este activat Codul Galben de avertisment meteorologic ce prevede intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.
 
Această  situaţie poate influenţa negativ activităţile socio-economice şi poate cauza daune materiale. În special, vântul în rafale poate afecta buna funcţionare a reţelelor electrice, generând astfel situaţii de insecuritate şi eventuale întreruperi avariate în furnizarea energiei electrice.

 

În contextul acestui avertismet Î.C.S. "Red Union Fenosa" S.A. informează, că va întreprinde toate acţiunile impuse de circumstanţe pentru înlăturarea operativă a posibilelor defecţiuni sau avarii şi reluarea furnizării energiei electrice.
 
Totodată,   întreprinderea atrage atenţia  agenţielor economici şi a populaţiei asupra necesităţii respectării stricte a regulilor de securitate în raport cu instalaţiile electrice în situaţii de intemperii sau de avarie. Iată care sunt acestea:


-       ocoliţi conductoarele electrice căzute accidental la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni sau copaci;
-       nu atingeţi conductoarele electrice rupte şi căzute la pământ;
-       marcaţi locul unor rupturi de conductoare electrice şi asiguraţi paza acestuia până la intervenţia electricienilor, pentru a resticţiona astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
-       nu interveniţi în instalaţiile electrice deoarece aceste acţiuni vă pun în pericol viaţa. 


Despre orice incident informaţi in regim de urgenţă furnizorul de energie electrică  prin următoarele metode:
-       La telefonul Serviciului 24h  -  022-43-11-11.
-       Prin intermediul chatului disponibil de pagina noastră web.
-       Pe Facebook, accesînd pagininanoastra: https://www.facebook.com/gasnaturalfenosamoldova
-       Pe Viber apeland la numarul 062161111.


Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare
Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.


30.01.2018